s.i.m.t.
simt o presiune ciudată pe pietul meu aici, jos. prea multă vorbă spusă, nespusă, poate doar dedusă din priviri, dar chiar și așa, îi simți prezența și te-apasă, te înțeapă. e ușor epuziantă- și, deodată parcă toate-n juru-ți se adună, oameni de tot soiul ba grăbiți, alții-s chill, trec prin jurul tău și te trezesc la realitate printr-o oarecare atingere ușoară umăr-la-umăr și ești acolo, în mijlocul haosului care este realitatea. și te-apasă. te înțeapă- când știi că, pentru un moment, erai în pace, lăsat condus de trupul tău obosit dar în căutare de-un răspuns sau o sticlă de vin; lăsat purtat de gândul tău cam repetitiv, dar zgomotos ce-l poate scoate din amorțeală; lăsat condus de ochii-ți triști, dar sinceri, paradoxali făcuți din sticlă, însă, ușor de citit până la urmă, erau doar sticloși. furtunoși, pătrunși de mii de amintiri sau trăiri care parcă erau on repeat și tu erai prea obosit să mai pui caseta pe pauză. simt. deci exist.